© Adrian Anea - Porumbacu, 2018

Avrig - Porumbacu - Castelul de Lut - Păstrăvăria Albota

Postat de Adrian Anea

Un traseu incredibil de special, mai ales pe timp de toamnă. Este unul dintre cele mai frumoase trasee pe care am avut ocazia să-l parcurg, dacă nu cel mai frumos. El nu a fost plănuit, nu știam exact unde va duce sau ce vom vedea. 

Lungime traseu

28.98 km

Urcare

+370 m

Coborâre

-206 m

Dificultate

Introducere

Am străbătut acest traseu împreună cu wappy pe 21 octombrie 2018. Prietenele noastre și-au dorit mereu să ajungă la Castelul de Lut așa că am profitat de asta și le-am spus să ne vedem acolo - noi cu bicicletele, ele cu mașina.

Ne-am trezit foarte de diminineață așa încât să prindem trenul de 5:55 de la Brașov spre Avrig. Deși distanța nu este una mare, timpul petrecut în tren este unul considerabil așa că dacă nu puteți dormi pe tren, să aveți cu voi o carte sau multă baterie la telefon.

Sfat: În cazul în care mergeți cu trenul să vă luați mereu și bilete pentru bicicletă. Chiar dacă nu este specificată foarte clar politica pentru biciclete, întrebați controlorul. Evitați surprizele și amenzile neprevăzute.

Oprire la Castelul de lut

Am plecat din gară și în nici 55 de minute am ajuns la prima destinație a zilei, Castelul de Lut "Valea Zânelor". Wappy nu intrase niciodata în el așa că în timp ce eu am adormit pe o bancă acolo, el l-a vizitat și pozat din toate unghiurile.

Partea cu adevărat frumoasă

După popasul de la Castelul de Lut am luat-o spre sud, prin pădure și am ajuns în partea aia super frumoasă de care vorbeam la început. Ce să mai zic, voi lăsa imaginile de mai jos să vorbească. Și aș mai posta câteva sute dar ar fi prea lung scroll-ul.

Drumul arată așa kilometri întregi. 

Drum greșit

Drumul forestier din pădure este captivant și sălbatic și pentru noi, mai ales că nu ne făcusem bine temele înainte, a fost foarte ușor să ne rătăcim. Norocul nostru a fost că am dat peste o echipa de la Ocolul Silvic care ne-a spus că drumul pe care mergeam nu duce nicăieri și intră în munte. În plus, în acea perioadă a anului urșii sunt la apă cu puii și că ar fi bine să ne întoarcem și să facem o dreapta în 1-2 km pentru a ajunge pe Transfăgărășan. Așa am și făcut. 

Păstrăvăria Albota

În urmă cu un an am fost, tot împreună cu wappy, la Păstrăvăria Albota și am rămas cu gustul peștelui gătit de ei. Așadar, am propus fetelor să ne întâlnim și acolo. Bine, noi am ajuns la vreo 2 ore după ele având în vedere faptul că ne-am rătăcit.

Spre Ucea

După ce ne-am umplut burțile cu păstrăvul bine făcut de la Albota, fetele au luat mașina înapoi spre Brașov în timp ce noi ne-am îndreptat cu bicicletele spre Ucea pentru a prinde ultimul tren din acea zi spre Brașov.

Concluzie

Noi am făcut acest traseu toamna și a fost superb. Suntem ferm convinși că pădurile sunt la fel de frumoase și în restul anului așa că așteptăm fotografiile voastre cu copacii verzi sau, de ce nu, cu puțină zăpadă.

Notă: Acest traseu a fost făcut de noi în data de 21 octombrie 2018în anumite condiții meteo. Înainte să vă aventurați, verificați toate detaliile traseului (starea vremii precum și condiția fizică necesară).

Alte trasee de bicicletă

Dificil
Transfăgărășan pe bicicletă
Lungime: 115.44 km
Urcare: +2057 m
Coborâre: -1900 m
Mediu
Sinaia Cota 2000 - Babele cu bicicleta
Lungime: 5.1 km
Urcare: +238 m
Coborâre: -13 m
Mediu
Tren la dus, pedală-ntors - Episodul 1, Urziceni
Lungime: 79.4 km
Urcare: +88 m
Coborâre: -71 m
Mountlift.com Ski & snowbard