Dicționar montan

/ A
ac

stâncă izolată și ascuțită (colț) caracteristică zonelor de abrupt. (ex: Acele Morarului, Bucegi).

alpin

Zona cea mai înaltă a unui munte, începând de la circa 1.900 m altitudine.

altitudine

Înălțimea unui punct de pe suprafața terestră, calculată față de nivelul mării sau față de un punct de referință.

alveolă

Scobitură cvasicirculară generată de coroziune, atunci când vântul este perpendicular față de abrupt.

amonte

În susul văii, al apei; mai aproape de izvoare (vezi și aval).

arcadă

Element de relief în formă de arc, întâlnit în general în zonele calcaroase.

aval

În josul văii, al apei (vezi și amonte).

avalanșă

Masă de zăpada, gheață sau grohotiș care se deplaseaza rapid pe versanții înclinați ai unui munte, în virtutea legii gravitației (sinonim: lavină).

aven

Puț natural, vertical, întâlnit în zonele calcaroase, uneori comunicând în partea inferioară cu o galerie subterană.

/ B
bivuac

Adăpost pentru noapte făcut de alpiniști sau turiști.

brână

Porțiune stâncoasă de lățime variabilă, suspendată de-a curmezișul unei zone de abrupt.

buclă

Bucată de coardă sau chingă, având capetele înnodate sau cusute între ele.

/ C
canion

porțiune de vale de abrupt, adâncă și foarte îngustă, cu pereți verticali.

carabinieră

Inel metalic, prevăzut cu o clapetă care se deschide spre interior și care servește la atașarea de pitoane a corzilor sau a scărițelor.

/ P
plai

partea mijlocie sau superioară a unui munte sau deal, slab înclinată, acoperită cu pajiști;

drum (sau cărare) care face legătura între poala și creasta unui munte; potecă.

Mountlift.com Hiking, ski & snowboard